Păzea, vin moldovenii!
Gabriel Maga, chitarist la Vunk și la Maga&Tudoran, scrie pentru site-ul unsitedemuzica.ro despre faptul că vin moldovenii de peste Prut în muzica românească.
În anii 50’ a explodat rock’n’roll-ul în America, generând o undă de șoc care a traversat Oceanul și a schimbat cultura vestică decisiv, făcând generații întregi să se închine la un fel de zeu pre-contemporan care a scris toate scripturile subculturii pop. Dar copiii se plictisesc repede.
Americanii, capitaliști cum sunt ei, au găsit repede algoritmul cel mai profitabil de a ambala chestia asta și a o revinde în toate formele, până cool-ul nu a mai fost cool. Deja până la sfârșitul decadei, au apărut și dispărut zeci-sute de artiști care scoteau doar un single și atât, Elvis a jucat în toate filmele și reclamele, James Dean a lansat moda muritului violent și timpuriu, iar puștii au început să nu mai pună botul.
Englezii, în schimb, erau fascinați și inițial au încercat să replice exact ce era acolo, dar nu le-a mers. Apoi au început să amestece ce știau ei să facă mai bine împreună cu elementele blues-ului american, adică ingrediente mai pure, și bineînțeles că a ieșit ceva autentic. Americanii plictisiți deja de Elvisăreala lor i-au luat pe englezi pe nerăsuflate și pe stomacul gol. Coroana și-a revendicat colonia americană înapoi, dar nu cu tunuri și corăbii, ci cu niște adolescenți gângurind melodii cu freze dubioase și coșuri pe față, urmând cargo-uri transatlantice cu vinyluri care nu mai reușeau să suplinească cererea americană de rock britanic. De aici termenul istoric „British invasion”.
Casele de discuri și radiourile au devenit businessuri serioase, electoratul și enoriașii au început să-și dorească să-i vadă pe N&D și Valahia în carne și oase, dând astfel impulsul necesar pieței de muzică live (… sau ce naiba era atunci), și iată, după 20 de ani, avem o industrie în toată regula care generează 20-30 milioane de euro pe an din difuzări și foarte mulți alți bani din cântat care acum, slavă domnului, măcar e live.
Dar aici e marele catch – suntem prinși într-un cerc vicios.
Între timp, cei de la est de Prut, o țară de trei milioane de locuitori, fără o industrie solidă cu infrastructura pe care o avem noi pentru mainstream și pop, au avut doar două variante: să cânte la nunți sau să facă ce fac ei acolo fix de dragul artei și pentru că iubesc muzica. La Toate nivelele. Songwriting, producție și performanță live. Au fost momente în care eu cu formația cu care eram headline la un eveniment major în centrul Chișinăului eram cumva intimidați și ușor jenați că trebuia să urcăm pe scenă după niște muzicieni așa desăvârșiți ca ei.
Ei neavând case de discuri și playlist makers care să le spună cum să sune, băgându-i în același sistem cookie-cutter cum suntem noi aici, și neavând presiunea competiției unei piețe volatile și frivole ca a noastre, și-au permis să fie creativi, generând diversitate. Ceea ce e foarte bine, pentru că, la fel ca în genetică, fără diversitate, specia moare.
Le-au trebuit moldovenilor doar o fisură în perete ca să spargă digul, de aceea fiecare al doilea titlu pe radio este cântat, scris sau produs de cineva de peste Prut.
Cred că cei de la Global au intuit asta de mult și de aceea nu le lasă să scape niciun artist de acolo printre degete, punând astfel monopol pe ce zic eu că este “The Moldavian Invasion”.
Ceea ce e OK, radioul este mai suportabil acum.
Singurul amendament pe care îl aud din ce în ce mai des este următorul: fraților, mai ușor cu tânguiala și patetismul, muzica ar trebui să fie totuși fun. Nu de alta, dar copiii se plictisesc repede.
Sursa: www.unsitedemuzica.ro
