UNICEF: În Moldova serviciile de educație timpurie a sporit considerabil în ultimii zece ani

Foto: unicef.ro

Foto: unicef.ro

Republica Moldova urmează să asigure acces la educaţie timpurie de calitate pentru toţi copiii de vârstă preşcolară, inclusiv copiii cu nevoi speciale, cei de etnie romă, din localităţile rurale şi familiile vulnerabile. Se menționează în studiul UNICEF „Sporirea accesului şi echităţii la serviciile de educaţie şi dezvoltare timpurie”, informează UNIMEDIA.

Potrivit studiului, accesul la serviciile de educație timpurie a sporit considerabil în ultimii zece ani, Moldova fiind una dintre țările cu cele mai bune rezultate în acest sens. „Accesul la educația timpurie și calitatea programelor a crescut grație noilor politici educaționale centrate pe copil și dezvoltării unor servicii noi, cum ar fi centrele comunitare și grupele de pregătire pentru școală”, se arată într-un comunicat al UNICEF.

Începând cu anul 2002, în Moldova, accesul la educația timpurie s-a dublat, atingând cifra de 84%, cea mai mare creștere fiind înregistrată în mediul rural. În pofida acestui progres, discrepanțele dintre mediul rural și urban persistă. Astăzi, mai mult de o pătrime din copiii de vârstă preșcolară de la sat nu au acces la educație timpurie de calitate, comparativ cu accesul universal la oraș, se mai arată în comunicat.

Studiul recomandă îmbunătățirea calității programelor de educație timpurie, instruirea specialiștilor din sistem, elaborarea politicilor de finanțare în corespundere cu necesitățile copiilor, în special a celor mai vulnerabili.

Studiul a fost elaborat în 2014, cu suportul Oficiului Regional UNICEF.

Sursa: unimedia.info

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0

Comentarii

  • Primăvara #dinBasarabia 🌱🌸🌞🇹🇩 #sping #moldova #romania 
Foto: Maxim Chumash
  • Răsărit de primăvară, #dinBasarabia, azi dimineață 😉🌱🌸🌞 #spring #moldova #sunrise #basarabia #nature #sun #beautifulnature 
Foto: @chumash_
  • Vă mulțumim! 🎼🎤🖤 Concert #dinBasarabia ediția V-a - Alex & The Fat Penguins, Mozambic Filarmonic, Via Dacă, Gândul Mâței, Alternosfera.💙💛❤️ Mulțumim tuturor artiștilor, partenerilor, voluntarilor și spectatorilor! 👍

Revenim cu mai multe poze 😉 
FOTO: @denisjardan 📸

@alexandthefatpenguins @via.daca @alternosfera @gandulmatei
  • Așa cum a fost aseară 🎼🎤🇹🇩🖤#alternosfera #dinbasarabia
  • Așa cum a fost aseară💙💛❤️ #gandulmatei #dinbasarabia
  • @alternosfera #soundcheck @areneleromane
  • @alternosfera @via.daca @gandulmatei @alexandthefatpenguins #mozambicfilarmonic @ @areneleromane
  • Mâine, 18:30, Arenele Romane 🤟
Concert #dinbasarabia 🇹🇩
Bilete pe iabilet.ro🎤

@iabilet @alternosfera @via.daca @gandulmatei @alexandthefatpenguins #mozambicfilarmonic @areneleromane
  • Numa’ mâine nu-i poimâine 😀

Vineri, 18:30 - Concert #dinBasarabia, #areneleromane
  • 3 zile...
Concert #dinbasarabia #alternosfera #gandulmatei #viadaca #mozambicfilarmonic #alexandthefatpenguins
  • Susține agricultorii #dinbasarabia cumpărând struguri 🍇 de la @auchanromania 
#struguri #moldova #basarabia #romania
Foto: @kleo_photography
  • #AMR5zile #dinbasarabia #concert #areneleromane #bucharest 🇹🇩🎼🎷🎤🎺🎻
Abonează-te la newsletter-ul #dinBasarabia pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Please leave this field empty.