Muzeul Pompierilor din Chișinău este o atracție mai puțin cunoscută, dar care merită vizitată.
Aflat pe str. Poamei nr. 21, muzeul activează de mai bine de 30 de ani. În incinta acestuia se găsesc diorame și machete care servesc cunoașterii pericolelor generate de situațiile excepționale și a măsurilor care trebuie luate în astfel de situații.
O atracție aparte a muzeului este „Camera cauzelor de incendiu”, sau „Camera groazei”, după cum este uneori denumită de către vizitatorii impresionați. Camera este slab iluminată și redă, într-o manieră relativ realistă, aspectul unei încăperi distruse de incendiu.
Scopul muzeului este de a educa publicul cu privire la cauzele și efectele situațiilor excepționale, cum ar fi incendiile, inundațiile, cutremurele etc., precum și de a crește, în rândul populației, nivelul de conștientizare a pericolului generat de o atitudine neglijentă când vine vorba de siguranță.
Totodată, prin faptul că se află în imediata apropiere a unității de pompieri, muzeul permite cunoașterea mai îndeaproape a activității pompierilor, a curajului și dedicării acestora.
Muzee