”Toamnele când vin amiroase-a fragă
Cu alai domnesc nunţile se leagă
Umblă nunii marii cu lăutarii
Îşi mai uită grijile gospodarii…”
Da….toamnele din Basarabia au un gust special. Prieteni, cu siguranță vă întrebați de ce Letisia nu a scris pe parcursul acestui an câte un articol despre fiecare anotimp, dar a ales, în schimb, să scrie unul despre toamnă. Vă asigur că explicația de la finalul acestui articol va fi una pe măsură 🙂
Desigur că fiecare anotimp are farmecul lui, însă pentru românii basarabeni toamna e o legendă vie, ba chiar mai mult, este o adevărată sărbătoare. Pe lângă faptul că natura îmbracă haine aurii, iar frunzele dansează clasicul vals în timp ce oamenii de la oraș sunt învăluiți de o stare de spirit bacoviană, undeva, peste dealuri și vâlcele, gospodarii adună cu bucurie roada pe care au așteptat-o un an întreg. În ochii mei toamnele în Basarabia sunt speciale și sunt sigură că și pentru voi toamna acasă are o însemnătate deosebită.
Știu că vă aduceți aminte acele dimineți târzii de septembrie când ați fost treziți din ’’cauza’’ mirosului de gutuie din veranda bunicii. Dimineți când soarele cu ultimile raze scaldă glorios legendarele podgorii, iar strugurii îmbrăcați cu rouă așteaptă să fie rupți.
Blaga avea dreptate, veșnicia chiar s-a născut la sat. Pe toți ne atinge cu foc la inimă acel ’’Doamne Ajută!’’ spus de străbunici odată. Parcă mai frumos mă trezeam la 5 dimineața, voiam să merg la câmp mai repede, să aud și eu urarea aceasta și cu mândrie să răspund ”Dă Doamne!”.
Toamnele în Basarabia au miros de must, de merele frumos pregătite pentru zilele de iarnă. Iar când tentația era prea mare, cu toții dădeam câte o goană în gura beciului și ne lăsam cuprinși de visare datorită mirosului de compot și dulceață pregătită cu multă dragoste de mama.
După ce roada este strânsă și toate de pe lângă casă așezate la locul lor, vin zilele cele mai așteptate de cei mici, dar și de cei mari. E timpul nunților, a sărbătorilor și a horelor noastre frumoase. Se petrece tot omul, dar cum se petrece basarabeanul nimeni nu știe să o facă.
Iar când frunza e deja ruginie, toamna în Basarabia are un gust de dor… bunicii de nepoți, iar părinții de copii. Cu câtă emoție ne așeaptă părinții la gura sobei de altă dată – tata cu un vin roșu, mama cu plăcintele abia scoase din cuptor și cu o alinare așa cum numai ea știe să ne-o dăruiască.
Revenind la explicația pe care v-am promis-o mai sus, mica mea confesiune poate fi justificată prin întrebarea care mi-a fost cel mai des adresată în legătură cu românii de peste Prut și ea sună cam așa: da cel fel sunt basarabenii? Știți, nu cred ca pot da un răspuns obiectiv, însă aș putea să ofer o îndrumare pentru cei care au uitat cine sunt, dar și pentru cei care vor să ne cunoască. Răspunsul la această întrebare nu îl veți găsi la televizor, în replicile unor personalități publice sau ziare….căutați-l într-o zi de toamnă, acolo e adevărata față a basarabeanului.