Sărbătoarea „Frumos covor Basarabean” va avea loc în acest weekend

Târgul Național al Covorului, „Covorul dorului”, în premieră la Chișinău Foto: diez.md

Târgul Național al Covorului, „Covorul dorului”, în premieră la Chișinău Foto: diez.md

Cea de-a doua ediție a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” se va desfășura sâmbătă, 11 iulie, între orele 10:00 și 16:00, în satul Clişova-Nouă, Orhei, la Complexul de Meşteşuguri populare „Artă Rustică”.

Evenimentul este organizat de Complexul de meşteşuguri populare „Artă Rustică”, în colaborare cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Secția Cultură Orhei şi Primăria comunei Ciocâlteni.

Program:
ora 9:00 – 9:50 – Cântă fanfara com. Ciocâlteni
ora 9:50 – 10:30 – Şezătoarea ciocâltenenilor
ora 10:00 – 11:00 – Vizitarea Muzeului Textilelor, a centrului de instruire, a Casei Mari din cadrul Complexului de Meşteşuguri populare
ora 11:00 – 11:30 – Deschiderea sărbătorii (primarul localităţii Ciocâlteni; reprezentantul Ministerului Culturii; Dr. Varvara Buzilă, MNEIN; directorul general al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Patrimoniului Imaterial, Diana Dicusarî; Ecaterina Popescu, directorul Complexului „Artă Rustică”)
ora 11:00 – 11:40 – Vizitarea expoziţiilor meşteriţelor ţesătoare şi a meşterilor populari ce promovează alte meşteşuguri. Şezatoarea brăvicenenilor
ora 12:00 – 13:30 – Ateliere de ţesut, atelierul de restaurare a covoarelor. Şezătoarea clişovenilor
ora 13:30 – 14:30 – Atelierul de vopsit lâna în coloranţi naturali. Recital folcloric al interpretei Dimitriana Chircu
ora 14:30 – 15:15 – Program muzical al Orchestrei „Trandafirii”, or. Şoldăneşti
ora 15:15 – 16:30 – Recital al Ansamblului folcloric „Plăieşii”, conducător Nicolae Gribincea.

Evenimentul este dedicat promovării Temei Patrimoniul industrial în cadrul celebrării Zilelor Europene ale Patrimoniului 2015, un program al Consiliului Europei şi Uniunii Europene, coordonat de Ministerul Culturii.

Contacte: Ecaterina Popescu, tel mob. 069347472. Vezi evenimentul pe Facebook.

Sursa: diez.md

[ssba]

Comentarii

  • #AdevarataRomanie @ #PiataUniversitatii

#dinbasarabia
  • Primăvara #dinBasarabia 🌱🌸🌞🇹🇩 #sping #moldova #romania 
Foto: Maxim Chumash
  • Răsărit de primăvară, #dinBasarabia, azi dimineață 😉🌱🌸🌞 #spring #moldova #sunrise #basarabia #nature #sun #beautifulnature 
Foto: @chumash_
  • Vă mulțumim! 🎼🎤🖤 Concert #dinBasarabia ediția V-a - Alex & The Fat Penguins, Mozambic Filarmonic, Via Dacă, Gândul Mâței, Alternosfera.💙💛❤️ Mulțumim tuturor artiștilor, partenerilor, voluntarilor și spectatorilor! 👍

Revenim cu mai multe poze 😉 
FOTO: @denisjardan 📸

@alexandthefatpenguins @via.daca @alternosfera @gandulmatei
  • Așa cum a fost aseară 🎼🎤🇹🇩🖤#alternosfera #dinbasarabia
  • Așa cum a fost aseară💙💛❤️ #gandulmatei #dinbasarabia
  • @alternosfera #soundcheck @areneleromane
  • @alternosfera @via.daca @gandulmatei @alexandthefatpenguins #mozambicfilarmonic @ @areneleromane
  • Mâine, 18:30, Arenele Romane 🤟
Concert #dinbasarabia 🇹🇩
Bilete pe iabilet.ro🎤

@iabilet @alternosfera @via.daca @gandulmatei @alexandthefatpenguins #mozambicfilarmonic @areneleromane
  • Numa’ mâine nu-i poimâine 😀

Vineri, 18:30 - Concert #dinBasarabia, #areneleromane
  • 3 zile...
Concert #dinbasarabia #alternosfera #gandulmatei #viadaca #mozambicfilarmonic #alexandthefatpenguins
  • Susține agricultorii #dinbasarabia cumpărând struguri 🍇 de la @auchanromania 
#struguri #moldova #basarabia #romania
Foto: @kleo_photography
Abonează-te la newsletter-ul #dinBasarabia pentru a fi la curent cu toate noutățile!