Românii de pe ambele maluri au cerut unirea: Domnule preşedinte Iohannis, primiţi-ne acasă

Foto: timpul.md

Foto: timpul.md

Zeci de mii de români de pe ambele maluri ale Prutului au participat, duminică, la Chişinău, la Marea Adunare Naţională unde au cerut unirea României cu Republica Moldova, unioniştii plecând apoi pe jos, în Marşul lui Ştefan cel Mare, spre Bucureşti, sub deviza “Domnule preşedinte Iohannis, primiţi-ne acasă!”.

“Să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Marii Uniri printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei Mame, România”, se arată în apelul Marii Adunări Naţionale de la Chişinău la care au participat, duminică, zeci de mii de români din întreaga Moldovă şi din numeroase oraşe româneşti, dar şi din diaspora moldovenească.

“Considerând că adoptarea la 27 agust 1991 a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova faţă de URSS şi recunoaşterea de către România a independenţei R. Moldova a fost un pas necesar în contextul istoric de la finele veacului trecut, pentru lichidarea consecinţelor dezmembrării naţionale de la 1940 şi apropierea comunităţilor din cele două state (…) declarăm: realizarea dreptului la unitate naţională al românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un deziderat care nu mai poate fi amânat”, se mai arată în apelul semnat de toţi participanţii la demonstraţie.

Aceştia au cerut autorităţilor din Bucureşti şi Chişinău ca, “mai presus de ideologiile şi interesele de partid”, să promoveze solidaritatea naţională şi să contribuie la reunirea celor două maluri ale Prutului.

Ei au solicitat preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi preşedintelui R Moldova, Nicolae Timofti, să ia în discuţie subiectul “viitorului comun al celor două state în organismele internaţionale din care fac parte România şi R. Moldova”.

Totodată, unioniştii au cerut Parlamentului European, Consiliului European şi Comisiei Europene, precum şi parlamentelor şi guvernelor ţărilor membre ale UE, “să sprijine acţiunile de apropiere a celor două state româneşti”.

Pe lângă apel, ei au semnat şi o petiţie privind unirea pe care o vor înainta autorităţilor moldovene şi româneşti.

De la tribuna amplasată în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău au luat cuvântul lideri ai mişcării de eliberare naţională din 1990, moldoveni plecaţi peste hotare sau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

Manifestaţia s-a desfăşurat sub efigia lui Ştefan cel Mare. “Ghidaţi de memoria şi imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marş spre Bucureşti. Îi chemăm alături de noi pe toţi cei din localităţile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos şi să cerem fraţilor de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule preşedinte Iohannis, primiţi-ne acasă!”, a declarat Anatol Ursu, preşedintele Mişcării Civice Tinerii Moldovei, una din asociaţiile organizatoare.

La adunare au participat reprezentanţi a 44 de asociaţii româneşti şi moldoveneşti din 14 ţări.

Adunarea a fost deschisă de mai mulţi artişti şi grupuri din R. Moldova, printre care Cristi Teodorovici, fiul lui Doina şi Aldea Teodorovici, grupul Ştefan Vodă, Corul de la Lozova, care au interpretat “cântece care au însoţit istoria”.

“Credem că vom fi din nou un neam întreg pentru că numai aşa putem izbăvi în faţa tuturor greutăţilor”, a declarat Cristi Teodorovici.

“Să nu ne batem pe frunte. Avem de unit ţara împreună. Suntem prea risipiţi în lume, prea răzleţiţi, prea rânzoşi şi ne mâncăm toţi cu pofte, nu se ştie care-i mai mare şi ne vin străinii să ne facă legi. Mare luptă ne aşteaptă!”, a spus Tudor Ungureanu, din grupul Ştefan Vodă.

Demonstraţia a fost binecuvântată de un grup de preoţi de la Mitropolia Basarabiei, care au precizat, însă, că nu binecuvântează xenofobia, ura faţă de fraţii de sânge sau de alt neam şi nici anarhia şi violenţa.

“R. Moldova este un stat controlat de hoţi, corupţi şi mincinoşi. Credeţi că liderii politici ne pot oferi un trai mai bun? Să-l lăsăm pe Vladimir Voronin să ne hotărască destinul iar şi iar? Acceptăm ca Igor Dodon să ne spună ce putem face şi ce nu putem face în R. Moldova? Ne place să avem politicieni fără coloană vertebrală ca Marian Lupu? (…) Aceşti politicieni trebuie să înţeleagă că alături de colegii lor din alte partide trebuie să se ferească din faţa tăvălugului unionist. Dacă nu se vor da ei la o parte, îi vom da noi la o parte”, a spus Constantin Codreanu, de la Blocul Unităţii Naţionale, de la tribuna Marii Adunări Naţionale.

El a mai spus că vrea o justiţie “eficientă în R. Moldova care să bage hoţii la puşcărie, nu să-i lase să ajungă la primărie”.

Tatiana Ciobanu, coordonator al Asociaţiei Dacia din Roma, le-a spus celor prezenţi că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în timpul vizitei sale recente în Italia, că moldovenii trăiesc cu speranţa că “Europa îşi va recupera paradisul pierdut”, România Mare.

La eveniment a luat cuvântul şi Alex Greceniuc, preşedintele Asociaţiei tinerilor ucraineni din România, care a vorbit în ucraineană.

“Vă vorbesc ca un cetăţean al unei ţări din UE şi ca parte a comunităţii ucrainene. Ca membru al unei naţiuni care acum luptă pentru principiile asumate, vă pot spune că Moldova e într-un moment al alegerii unei direcţii. Întrebarea principală e dacă alegem estul sau vestul. Dacă alegem asocierea cu un partener estic care aduce promisiuni deşarte, conflicte armate, jocuri politice murdare, minciună şi corupţie sau dacă alegem pe cel vestic care vine cu posibilităţile cotidiene, siguranţa şi pacea”, a afirmat Greceniuc, spunându-le moldovenilor că au în România “un partener de nădejde”.

El le-a dat ca exemplu Ucraina, unde “oamenii şi nu administraţia şi-au ales viitorul”, făcând “o alegere înţeleaptă”, chiar dacă este una costisitoare.

Participanţii, de la copii mici la oameni în vârstă, au fluturat steaguri tricolore şi bannere pe care scria “Vrem Unirea” şi “Unirea face puterea”, şi au purtat tricouri pe care scria “Basarabia, pământ românesc” şi “Basarabia e România”.

Organizatorii au amplasat un steag tricolor de 300 de metri în faţa sediului Guvernului R. Moldova.

“Sărăcie avem, hoţi avem, da’ viitor n-avem”, spune un bătrân de 62 de ani, cu copiii “risipiţi pentru un trai mai bun în Rusia, România şi Italia”.

“Murim, dar nu dăm înapoi”, susţine un alt participant în vârstă, exprimându-şi speranţa că va apuca să vadă unirea.

Înfruntând când ploaia, când soarele puternic, zecile de mii de unionişti au cântat şi au scandat în mai multe rânduri “Unirea, Unirea!”.

După încheierea Marii Adunării Naţionale, participanţii au plecat în marşul spre Ungheni, traversând Chişinăul.

În faţa Ambasadei Rusiei, ei s-au oprit timp de câteva minute şi au scandat: “Afară armata rusă!”, “Rusia nu uita, Basarabia nu-i a ta!”.

“DNA, treceţi Prutul!”, Salvarea e peste Prut şi noi mergem după ea!”, România Mare-vechile hotare!”, Trăiască, trăiască, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească!” au fost alte scandări ale participanţilor la marş, salutaţi de locuitorii din Chişinău întâlniţi pe drum.

Marşul unioniştilor se va derula pe jos în următoarele zile, pe traseul Chişinău-Străşeni-Lozova-Călăraşi-Corneşti-Ungheni. Trecerea Prutului este planificată pentru sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a podurilor de flori.

Sursa: timpul.md

Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0

Comentarii

  • Ana Munteanu, tânăra de 16 ani #dinBasarabia a câștigat #vocearomaniei 2017!
Mult spor, Ana!!!
#anamunteanu #vocearomaniei2017 #talent #basarabia #romania #moldova #bucharest #music #concurs #smiley #multsucces @munteanuana24 @vocea_romaniei
  • Fetele #dinBasarabia sunt o Bucurie 🍬
#bucurie #basarabia #moldova #romania #vinsarbatorile #craciun #christmas #localsmd #peopleofchisinau #igmoldova #ig_romania ➡️www.dinbasarabia.ro @dianasvet
  • Un tricou pentru iubitoarele și iubitorii de vin... @dinbasarabia ;) #dinbasarabia #vindinbasarabia #basarabia #moldova #romania #bucharest #tshirts #fashion 🍇🍷👍😍
Comanda tricoul aici: www.dinbasarabia.ro/magazin
  • Vin bun! Bun de tot, #dinBasarabia 🍇🍷
#asconi #solnegru #feteascaneagra #cabernet #canernetsouvignon #moldova #puhoi #basarabia #romania #localsmd #chisinau #igmoldova #ig_romania #goodwine #wineofmoldova #moldovawine #wine #goodwine
  • Cand se lasă toamna peste Basarabia :🍁🍂🍃🍁🍂#dinbasarabia #moldova #nistru #toamna #beautifulautumn #romania #nature #panorama #view Foto: @chumash_
  • Borș de pește (uha), după rețeta #dinBasarabia cu 7 tipuri de pește 🐟🐠🐟🐠#borsdepeste #uha #ciorbadepeste #yummie #moldova #romania #basarabia #igmoldova #peste
  • Când se lasă toamna peste Basarabia :)
#dinBasarabia #autumn #moldova #romania #landscape #nature #beatiful #orange #natura #igmoldova #ig_romania 
Foto: @chumash_
  • Reduceri de toamnă:
29 tricouri la 29 lei, până pe 29 Octombrie. 9 modele :) www.dinbasarabia.ro/magazin
#eroina #dinbasarabia #tricouri #tshirt #bucharest #romania #moldova #basarabia #igmoldova #ig_romania #promotion #reduceri #toamna
  • Un lucru demonstrat, Fetele #dinBasarabia sunt o #Bucurie 🍬🍬🍬 Tricouri disponibile pe dinbasarabia.ro
#fete #bomboane #basarabia #chisinau #bucuresti #moldova #romania #igmoldova #ig_romania #localsmd #tshirt
  • Eu vin DinBasarabia, dar tu ce bei?!? ---
Despre vie și vinuri #dinBasarabia 🍇🍷👍
#wineofmoldova #moldova #goodwine #wine #vindinbasarabia  #moldovawine #localsmd #chisinau #bucharest #romania
  • Provizii de ziua vinului #dinBasarabia🍷🍇🍂🍁🍷
#goodwine #wineofmoldova #ziuavinului #moldova #gitanawinery #etceterawinery #lupi #moldova #basarabia #vartely #chateauvartely #wine #goguwinery 
Foto: @durneavlad
  • Prunele #dinBasarabia au ajuns și la Paris 🇧🇪🇫🇷 #madeinmoldova #fruits 
#moldova #france #paris #eco #yumm 
#proud #tasty #organic #eu #europe #euro 
Foto by LARRA:
@larramunteanu
Abonează-te la newsletter-ul #dinBasarabia pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Please leave this field empty.