Armonia celor 2 Negre românești
Nu este o noutate că bătrânele podgorii ale Basarabiei ascund cele mai fascinante legende despre struguri. Ca să mai reducem din secretele celor mai bune cupaje și să evidențiem în același timp finețea acestora vom vorbi, pentru început, despre ’’dansul’’ magic al cupajului Rară Neagră și Feteasca Neagră.
Am decis să aleg un cupaj, tehnic vorbind e un asamblaj, format doar din struguri roșii românești: Rara Neagră și Feteasca Neagră. Astfel de cupaje peste Prut sunt foarte puține, mai exact, doar două: Maluri de Prut de la Purcari și Negre de la Fautor. De remarcat este faptul că ambele vinuri sunt produse din soiuri plantate în partea de sud a Republicii Moldova, diferă doar regiunea viticolă, iar în acest caz Negre reprezintă Valul lui Traian, iar Maluri de Prut – regiunea Purcari. Cu siguranță vă întrebați, care ar fi specificul în parte al acestor cupaje. Răspunsul nu poate fi altul decât că ambele sunt de excepție, fiecare dintre voi va găsi câte ceva deosebit, dar repet, asemenea cupaje creează nu doar senzații puternice, ci și bucurie până la încântare.
Dacă e să analizăm vinul din punct de vedere al simțurilor folosite la savurarea acestei ambrozii, vom observa vizual că ambele cupaje au o culoare de un roșu rubiniu intens cu reflexii de un albastru purpuriu, violaceu, opac. Însă nasul și gustul amatorilor de vinuri bune diferă în timpul savurării elixirului roșu.
Negre, lansat în toamna anului 2016, vine cu un buchet generos de fructe negre coapte, dublate armonios cu note fine vegetale, iar pentru a crea ceea ce numim complexitate câteva accente de lemn își fac grațios apariția. Feteasca Neagră, cu al ei corp mai subțire, cu arome de cireșe amare, impresionează printr-un gust condimentat. La rândul ei, Rara Neagră, cu un corp plin, bucură bolta palatină cu arome de mure negre, oferind pe deasupra note de prune și alte pomușoare negre. Aciditatea pare a fi ridicată, dar integrată perfect pentru a crea un echilibru potrivit. Un vin corpolent, viu și catifelat. Un postgust fructat, ușor proaspăt și condimentat.
Cupajul de la Purcari – Maluri de Prut încântă, la rândul lui, cu un buchet plin cu fructe negre coapte și dulci, însoțite de note de lemn și vanilie. Parfumul mai anunță prezența unor condimente, cum ar fi cuișoarele. Aroma este amețitoare, o senzație gustativă de parcă ai savura un pahar cu suc din struguri copți. Vinul, deși sec, pare ușor dulceag, iar în combinație cu aciditatea medie spre ridicată, îi conturează un gust echilibrat. Taninii se implică cu rafinament în jocul de-a seduce bolta palatină. Rara Neagră fascinează prin structura sa ușor mătăsoasă și fructată, pe când Feteasca Negră ușor mai subțirică completează cu arome de cireșe negre și prune uscate. Postgust memorabil.
Data viitoare ne delectăm abordând cele mai reușite rosé -uri din Republica Moldova.
AUTOR: Diana Moraru