La Chișinău a demarat Săptămâna Europeană a Energiei Durabile

Foto: mbc.md

Foto: mbc.md

La Chișinău s-a dat startul săptămânii europene a energiei durabile. Evenimentul se organizează pentru al doilea an consecutiv în Republica Moldova cu suportul Uniunii Europene. Timp de o săptămână, în toată țara dar și în întreaga Europă, vor avea loc diferite evenimente tematice de stimulare a consumului de energie sustenabilă.

Evenimentul, dedicat deschiderii săptămânii energiei regenerabile a avut loc în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare”. Prezent la deschidere, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, a explicat de ce este important pentru țara noastră să diversifice resursele energetice.

”În cazul Republicii Moldova, un lucru extrem de important este că resursele regenerabile de energie sunt o sursă de siguranță energetică”, susține Ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Pentru cetățeni aceasta ar însemna, facturi la lumină mai mici și un mediu înconjurător mai curat.
Iar pentru stat, împreună cu cetățenii săi aceasta ar însemna economie în primul rând și resurse economice care ar putea fi utilizate în altă parte.

Din consumul total de energie în Republica Moldova, 13 la sută constituie energia regenerabilă, mai precis – energia din biomasă, care este tot mai pe larg utilizată, arată datele Agenției pentru Eficiență Energetică. Iar aceasta nu este tot, parlamentul urmează să adopte până la sfârșitul sesiunii de vară Legea cu privire la energia regenerabilă, care va stimula și mai mult, dezvoltarea sectorului bioenergetic.

Mai mult, Republica Moldova depune multe eforturi pentru a consolida eficiența energetică. În acest sens, viceministrul economiei ne-a dezvăluit unele planuri de acțiuni.

Săptămâna europeană a energiei durabile în Moldova se desfășoară în perioada 15 -21 iunie. Evenimentul se aliniază la EU Energy Days, care se desfășoară ani la rând în mai multe țări membre UE, începând cu 2006, ca urmare a inițiativei Comisiei Europene.

Sursa: mbc.md

Comentarii

Instagram has returned invalid data.
Abonează-te la newsletter-ul #dinBasarabia pentru a fi la curent cu toate noutățile!